OK
X
interjecție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. interjection, lat. interiectio)
1.
parte
de
vorbire
neflexibilă
care
exprimă
stări
sufletești,
imită
sunete,
zgomote
etc.
bye-bye
Parte de vorbire:
interj.
Etimologie: (engl. bye-bye)
1.
interjecție
folosită
pentru
a
ne
lua
rămas
bun
de
la
cineva;
pa,
la
revedere.
exclamare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (exclama)
1.
acțiunea
de
a
exclama;
exclamație.
2.
semnul
~ării
=
semn
de
punctuație
(!)
după
o
interjecție,
un
vocativ
sau
o
propoziție
exclamativă
ori
imperativă.
locuțiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. locution, lat. locutio)
1.
grup
de
cuvinte
cu
sens
unitar,
care
se
comportă
din
punct
de
vedere
gramatical
ca
o
singură
parte
de
vorbire;
grup
de
cuvinte
care
constituie
o
unitate
gramaticală.
2.
~
adjectivală
=
care
se
comportă
gramatical
ca
un
adjectiv.
3.
~
adverbială
=
care
se
comportă
gramatical
ca
un
adverb
de
loc,
de
timp,
de
mod,
de
cauză,
de
scop
sau
de
concesie.
4.
~
arhaică
=
specifică
limbii
române
vechi.
5.
~
conjuncțională
=
care
se
comportă
gramatical
ca
o
conjuncție
coordonatoare
(copulativă,
adversativă
sau
conclusivă)
sau
subordonatoare
(necircumstanțială
sau
circumstanțială).
6.
~
dialectală
=
proprie
unuia
dintre
dialectele
sau
subdialectele
limbii
române.
7.
~
interjecțională
=
care
se
comportă
gramatical
ca
o
interjecție.
8.
~
prepozițională
=
care
se
comportă
gramatical
ca
o
prepoziție
cu
genitivul
sau
cu
acuzativul.
9.
~
pronominală
=
care
se
comportă
gramatical
ca
un
pronume
nehotărât.
10.
~
substantivală
=
care
se
comportă
gramatical
ca
un
substantiv.
11.
~
verbală
=
care
se
comportă
gramatical
ca
un
verb
personal
sau
impersonal.
12.
(înv.)
mod
de
a
vorbi,
de
a
se
exprima.
13.
(var.)
(înv.)
locuție.
predicat
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. prédicat, lat. praedicatum)
1.
parte
principală
a
propoziției
care
atribuie
subiectului
o
acțiune,
o
stare,
o
însușire.
2.
~
verbal
=
predicat
exprimat
printr-un
verb
predicativ
la
un
mod
personal,
locuțiune
verbală,
adverb
sau
interjecție
predicativă;
~
nominal
=
predicat
exprimat
printr-un
verb
copulativ
și
un
nume
predicativ.
3.
(log.)
termen
al
unei
judecăți
care
afirmă
sau
neagă
ceva
în
legătură
cu
subiectul.
4.
(log.
simbolică)
element
constitutiv
al
funcțiilor
specifice
calculului
de
predicate.
5.
(mat.)
enunț
care
depinde
de
una
sau
mai
multe
variabile
și
căruia,
pentru
orice
valoare
dată
variabilelor,
îi
corespunde
o
propoziție.
room-service
Parte de vorbire:
s.n. (angl.)
Etimologie: (engl. room service)
1.
serviciu
hotelier,
prin
care
clienților
li
se
poate
aduce
masa
sau
băutura
în
cameră.
2.
(interjecție)
cuvânt
rostit
de
personalul
hotelului
înainte
de
a
intra
într-o
cameră
ocupată.