Dictionar

intransigență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intransigeance, it. intransigenza)

1. atitudine necruțătoare, refuz al compromisurilor.
 

ayatolah

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr., engl. ayatollah)

1. unul dintre cele mai înalte titluri acordate unui membru al clerului șiit; șef al religiei mahomedane șiite; (fig.) despot.
2. persoană deosebit de intransigentă pe un anumit subiect.
3. (var.) ayatollah.
 

inflexibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inflexibilité)

1. calitatea a ceea ce este inflexibil.
2. (fig.) fermitate, tărie, intransigență.
 

radicalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (germ. Radikalist)

1. I. referitor la radicalism; care adoptă radicalismul.
2. se spune despre o persoană, atitudine etc. care nu acceptă niciun compromis.
3. II. adept al radicalismului.
4. persoană foarte intransigentă, care nu acceptă niciun compromis.
 

verticalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. verticalité)

1. poziție verticală; însușirea de a fi vertical.
2. (fig.) intransigență.