Dictionar

intriga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intriguer, it. intrigare)

1. tr. a neliniști, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria.
2. intr. a face intrigi; a unelti, a complota.
 
 

intrigant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. intrigant)

1. (persoană) care folosește intriga pentru a-și atinge scopurile.
2. adj. care stârnește curiozitatea.
 
 
 

bufonadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. buffonata)

1. reprezentație scenică, farsă, în care râsul rezultă dintr-o intrigă de situație.
2. bufonerie.