Rezultate principale (Intuiţie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)
1. capacitate a gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare.
2. metodă didactică de predare și însușire a cunoștințelor pornind de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate.
3. pătrunderea instinctivă în esența unui lucru; descoperire bruscă, revelatorie a unui adevăr, a soluției unei probleme.
Rezultate secundare (Intuiţie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archétype, lat. archetypum)
1. (fil.; la Platon) modelul prim, iniţial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte şi copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiţiei şi intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis şi în mituri.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. feeling)
1. manieră de a simți o situație; stare afectivă; intuiţie afectivă.
2. (muz.) sentiment manifestat într-o interpretare muzicală; simţire, sensibilitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. intuire, lat. intueri)
1. a înţelege, a pătrunde ceva prin intuiţie, pe baza unor cunoştinţe temeinice şi a experienţei acumulate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (intui)
1. faptul de a intui; înţelegere, pătrundere, sesizare nemijlocită.
2. ~ vie = intuiţie senzorială.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intuitif)
1. (despre cunoaştere, gândire) care procedează prin intuiţie.
2. metodă ~ă = metodă care îmbină expunerea teoretică cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. intuitionniste)
1. I. referitor la intuiționism.
2. care se referă la doctrina intuiției.
3. II. adept al intuiționismului.