Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. inventer)
1. a găsi, a crea, a imagina ceva nou; a născoci.
2. a scorni (minciuni, închipuiri); (p. ext.) a minţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inventaire, lat. inventarium)
1. listă, registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri.
2. (fig.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.).
3. totalitatea unităților care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. inventariare)
1. a înscrie în inventar bunuri, lucruri etc., evaluând obiectele înscrise.
Parte de vorbire: s.f. (s.m. inventator)
Origine: (cf. fr. inventrice)
1. femeie care a realizat una sau mai multe invenții.
2. (prin ext.) creatoare, care reînnoiește, mărește sau modifică știința sau arta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (inventa + -tor)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réinventer)
1. a crea din nou ceea ce a fost deja inventat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beneficium, fr. bénéfice)
1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligaţii.
3. ~ de inventar = drept de care se bucură un moştenitor de a accepta condiţionat o succesiune.
4. venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare.
5. sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezervat verificării.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bertillonage, cf. Bertillon - criminalist francez)
1. metodă de identificare a criminalilor bazată pe măsurători antropometrice, inventată de Alphonse Bertillon în jurul anului 1880.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brevet)
1. document cuprinzând titlul, distincţia, calitatea acordate de o autoritate (de stat) şi care presupune anumite drepturi.
2. ~ de invenţie = document eliberat inventatorului de către organul de stat competent, prin care i se recunoaşte dreptul de a exploata în exclusivitate invenţia, un anumit timp; patentă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. broder)
2. (fig.) a inventa, a născoci.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. casser)
1. tr. a anula, în urma unui recurs, o hotărâre judecătorească.
3. a scoate din uz şi din inventar, a reforma (o maşină, un aparat etc.).
4. refl. (despre vin) a-şi pierde culoarea naturală în contact cu aerul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)
1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătoreşti în urma admiterii recursului.
2. (cont.) totalizarea operaţiilor privind scoaterea definitivă din uz şi din inventar a unui mijloc fix.
3. spargere.