Rezultate principale (Inventar,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inventaire, lat. inventarium)
1. listă, registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri.
2. (fig.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.).
3. totalitatea unităților care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală.
Rezultate secundare (Inventar,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. inventariare)
1. a înscrie în inventar bunuri, lucruri etc., evaluând obiectele înscrise.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beneficium, fr. bénéfice)
1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligaţii.
3. ~ de inventar = drept de care se bucură un moştenitor de a accepta condiţionat o succesiune.
4. venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare.
5. sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezervat verificării.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. casser)
1. tr. a anula, în urma unui recurs, o hotărâre judecătorească.
3. a scoate din uz şi din inventar, a reforma (o maşină, un aparat etc.).
4. refl. (despre vin) a-şi pierde culoarea naturală în contact cu aerul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)
1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătoreşti în urma admiterii recursului.
2. (cont.) totalizarea operaţiilor privind scoaterea definitivă din uz şi din inventar a unui mijloc fix.
3. spargere.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. inventariare)
1. a înscrie în inventar bunuri, lucruri etc., evaluând obiectele înscrise.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. monétaire)
2. sistem ~ = ansamblul reglementărilor legale privind moneda unui stat.
3. s. n. inventar al banilor sortaţi după valoare, întocmit de un casier la predarea casei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. obiectum, germ. Objekt)
1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri.
2. ~ de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi.
3. (ec.) ~ul muncii = lucru asupra căruia acționează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale.
4. tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului; ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline.
5. (fil.) realitatea exterioară subiectului; (spec.) ceea ce este dat în cunoaștere, conținutul obiectiv al cunoștințelor subiectului.
7. complement (direct sau indirect).