Dictionar

Rezultate principale (Inventar,):

Inventar

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inventaire, lat. inventarium)

1. listă, registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri.

2. (fig.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.).

3. totalitatea unităților care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală.


Rezultate secundare (Inventar,):

Inventaria

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. inventariare)

1. a înscrie în inventar bunuri, lucruri etc., evaluând obiectele înscrise.


Beneficiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beneficium, fr. bénéfice)

1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligaţii.

2. folos, profit, câştig.

3. ~ de inventar = drept de care se bucură un moştenitor de a accepta condiţionat o succesiune.

4. venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare.

5. sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezervat verificării.


Casa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. casser)

1. tr. a anula, în urma unui recurs, o hotărâre judecătorească.

2. (rar) a sparge.

3. a scoate din uz şi din inventar, a reforma (o maşină, un aparat etc.).

4. refl. (despre vin) a-şi pierde culoarea naturală în contact cu aerul.


Casaţiune 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)

1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătoreşti în urma admiterii recursului.

2. (cont.) totalizarea operaţiilor privind scoaterea definitivă din uz şi din inventar a unui mijloc fix.

3. spargere.


Inventaria

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. inventariare)

1. a înscrie în inventar bunuri, lucruri etc., evaluând obiectele înscrise.


Monetar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. monétaire)

1. adj. referitor la monedă.

2. sistem ~ = ansamblul reglementărilor legale privind moneda unui stat.

3. s. n. inventar al banilor sortaţi după valoare, întocmit de un casier la predarea casei.


Obiect

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. obiectum, germ. Objekt)

1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri.

2. ~ de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi.

3. (ec.) ~ul muncii = lucru asupra căruia acționează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale.

4. tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului; ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline.

5. (fil.) realitatea exterioară subiectului; (spec.) ceea ce este dat în cunoaștere, conținutul obiectiv al cunoștințelor subiectului.

6. (fig.) țintă, scop, țel.

7. complement (direct sau indirect).