Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. inviter, lat. invitare)
1. a ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a pofti; a chema, a convoca.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. invite)
1. (la jocul de cărţi, la scrimă) deschidere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. invité)
1. persoană poftită undeva, solicitată să participe la ceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. invitation, lat. invitatio)
1. invitare.
2. bilet, scrisoare etc. prin care cineva este solicitat să participe la o solemnitate, la un spectacol etc.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. réinviter)
1. a invita din nou pe cineva; a repeta o invitație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzidenzen)
1. lucrări tipografice mărunte şi variate (afişe, invitaţii, programe etc.).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. engageant)
1. care angajează; îmbietor, ispititor, atrăgător.
Parte de vorbire: interj.
Origine: (it. avanti)
1. (fam.) exprimă o comandă de a înainta sau este o invitație de a intra când cineva bate la ușă; are adesea valoarea unui îndemn; înainte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. citation, lat. citatio)
1. înscris oficial prin care cineva este invitat să se prezinte înaintea unui organ judecătoresc sau de urmărire penală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. congrès, engl. congress, lat. congressus)
1. reuniune (inter)naţională în care delegaţii şi invitaţii dezbat probleme majore de ordin ideologic, politic, ştiinţific, profesional, cultural etc.
2. organ suprem de conducere al unor partide, organizaţii de masă şi obşteşti.
3. denumire a parlamentului în unele ţări.
4. denumire dată unor conferinţe internaţionale convocate pentru încheierea de tratate de pace.
5. denumire a unor partide politice.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. conseiller, lat. consiliari)
1. a spune cuiva ce ar trebui sau nu ar trebui să facă; a sfătui.
2. a propune, a sugera cuiva reguli, principii, soluții pe care să le urmeze.
3. a îndemna pe cineva să acționeze într-un anumit mod, a invita la o anumită acțiune sau comportament.