Dictionar

involuntar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. involontaire, lat. involuntarius)

1. care nu este rezultatul unui act voluntar; care se realizează fără participarea conștiinței sau a voinței; instinctiv, mașinal, mecanic.

2. (despre persoane) care, fără vrea și împotriva voinței sale, acționează sau se află într-o anumită situație; forțat (ex. martor ~).


acromiotonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromiotonie)

1. contracţie involuntară la una din extremităţi.


ambardee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. embardée)

1. (marină) abatere involuntară de la drum a unei nave datorită vântului, curenților marini; mascadă.


amiotaxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyotaxie)

1. (med.) convulsie involuntară a mușchilor; convulsiuni de origine reflexă.


atetoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athétose)

1. tulburare motrice cu mişcări involuntare, lente, localizate mai ales în mâini şi picioare.


autoaccidenta

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + accidenta)

1. a se accidenta involuntar.

2. a se accidenta singur.


blefarospasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blépharospasme)

1. contracţie spasmodică, involuntară, a muşchiului orbicular al pleoapelor.