Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irritable, lat. irritabilis)
2. supus iritaţiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. irritabilité, lat. irritabilitas)
1. însuşirea de a fi iritabil.
2. proprietate a materiei vii de a reacţiona la stimuli.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bilieux)
1. care prezintă o excesivă secreţie biliară.
2. (despre temperament) iritabil, nervos, irascibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. colite, cf. gr. kolon „intestin”)
1. (med.) inflamaţie a colonului, manifestată prin dureri abdominale și tulburări digestive.
2. (med.) ~ spasmodică = maladie mai bine cunoscută sub numele de „sindromul intestinului iritabil” sau colopatie funcțională.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. excitable)
1. care poate fi excitat (ușor).
2. care se enervează repede, se irită; iritabil.
3. (fiziologie) care este capabil să intre în activitate și să reacționeze sub acțiunea unui agent extern sau intern.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. furor)
1. stare paroxistică reprezentând gradul cel mai înalt de iritabilitate.
2. manifestare bruscă de furie, ca reacție la ceva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irascible, lat. irascibilis)
1. care se înfurie uşor; iritabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. irascibilité)
1. caracter, stare a celui irascibil; iritabilitate.
2. (med.) stare patologică manifestată prin reacții intense și violente la încordări psihice minime.