ironic, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. ironique, lat. ironicus)
Etimologie: (fr. ironique, lat. ironicus)
1. care ironizează, care exprimă ironie; înţepător.
acerofobie
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (engl. acerophobia)
Etimologie: (engl. acerophobia)
1. I. teamă patologică de a părea dur, ironic, de a supăra.
2. II. frica irațională de acru sau de lucruri acre.
apologism
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (apologie + -ism)
Etimologie: (apologie + -ism)
1. discurs cu nuanţă ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.
caustic, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. caustique, lat. causticus, gr. kaustikos)
Etimologie: (fr. caustique, lat. causticus, gr. kaustikos)
1. adj. (despre substanţe) care distruge ţesuturile animale şi vegetale.
2. (fig.) muşcător, ironic, răutăcios, satiric.
3. s. f. pată luminoasă obţinută într-un sistem optic.
causticiza
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (caustic + -iza)
Etimologie: (caustic + -iza)
1. a caustifica.
2. (fig.) a da un caracter ironic, incisiv.
compuncţiune
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. componction)
Etimologie: (fr. componction)
1. (religie) durere, regretul de a-l fi jignit pe Dumnezeu; contrițiune, pocăinţă.
2. atitudine, care poate fi afectată și ostentativă, de regret, umilință, contemplare.
3. (ironic) aer solemn ușor ridicol, gravitate afectată sau exagerată.
democratură
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. démocrature)
Etimologie: (fr. démocrature)
1. denumire ironică a unei politici care combină avantajele democraţiei cu dezavantajele dictaturii a unui sistem totalitar, intolerant.