Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ironie, lat. ironia)
1. persiflare.
2. ~ a sorții = situație intervenită contrar tuturor așteptărilor, ca un joc neașteptat al întâmplării.
3. categorie estetică și filozofică, desemnând expresii sau imagini cu semnificații opuse sensului obișnuit, în scopul ridiculizării disimulate.
4. figură de stil prin care se enunță ceva pentru a se înțelege contrariul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + ironie)
1. ironie la adresa propriei persoane, opere etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)
2. dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumuseţe ~ă = frumuseţe desăvârşită.
3. care se distinge prin bun-gust sau spirit.
4. sare ~ă = ironie subtilă, spirit fin.
5. s. n. parte a antablamentului, deasupra cornişei, menită să mascheze marginea acoperişului.
6. etaj scund, deasupra cornişei, la nivelul faţadei sau retras.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + ironie)
1. ironie la adresa propriei persoane, opere etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + ironiza)
1. refl. a se supune autoironiei.
Parte de vorbire: s.f. (franțuzism)
Origine: (fr. boutade)
1. vorbă de spirit, neprevăzută și adesea aproape de neadevăr; ironie.
2. (desuet) versuri făcute din capriciu.
3. (desuet) dans figurat, mic balet improvizat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. charientisme, cf. gr. kharientismos, spirit)
1. figură de stil reprezentând o ironie fină, care nu vrea să indispună.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diasyrme, gr. diasyrmos)
1. figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică şi umilitoare.