Rezultate secundare (Iute,):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (iuți + -eală)
1. caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune.
2. gust înțepător, pișcător, picant; iuțime.
4. (loc. adv.) cu ~a fulgerului = extrem de repede, fulgerător.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alerte)
1. care este vigilent, atentiv.
2. care este prompt, agil și suplu; vioi, iute, sprinten.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. célérité, lat. celeritas)
1. iuţeală, repeziciune, viteză.
2. viteza de propagare a undei, a perturbaţiei printr-un mediu fluid în repaus.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. curry)
1. mâncare foarte cpndimentată din ardei iute, piper şi alte ingrediente.
Parte de vorbire: adj. (adesea adv.)
Origine: (fr. expéditif)
1. (despre oameni) care rezolvă lucrurile repede și ușor, fără să stea mult pe gânduri; iute, prompt.
2. (prin ext.) (despre un lucru, mijloc folosit etc.) care permite realizarea rapidă, eficientă.
3. (despre oameni) care tratează superficial lucrurile.
4. (despre fenomene, procese etc.) care se produce cu repeziciune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fox-terrier)
1. câine de casă, puternic şi iute, cu urechile scurte şi cu picioarele drepte, bun vânător de vulpi; fox.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fougueux)
1. cu o fire iute; aprig, impetuos.