OK
X
dejuca
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. déjouer)
1.
a
zădărnici
(planurile,
uneltirile
cuiva).
jucabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (juca + -bil)
1.
ușor
de
jucat
sau
de
reprezentat;
reprezentabil.
jucărie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (juca + -ărie)
1.
obiect
cu
care
se
joacă
copiii.
2.
(fig.)
persoană
sau
lucru
ajuns
la
discreția
cuiva;
persoană
fără
voință;
păpușă,
marionetă.
3.
(fig.)
lucru
neînsemnat;
fleac,
bagatelă,
nimic.
4.
~
sexuală
=
obiect
folosit
pentru
a
obține
plăcere
sexuală.
5.
(var.)
giucărie.
jucăriuță
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (jucărie + -uță)
1.
diminutiv
al
lui
jucărie;
jucărică.
2.
jucărie
(mică);
jucărioară.
achiu
Parte de vorbire:
I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)
1.
I.
bilă
de
încercare
la
jocul
de
biliard,
desemnând
persoana
care
începe
partida.
2.
(reg.)
baston
special
de
lemn,
cu
care
jucătorii
lovesc
bilele
de
biliard;
tac.
3.
II.
plantă
erbacee
aromatică
din
familia
umbeliferelor,
cu
frunze
mari,
penate,
cu
flori
albe,
cu
un
rizom
gros,
globulos
și
cărnos,
cultivată
ca
plantă
culinară;
țelină
(Apium
graveolens).
agitato
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (it. agitato)
1.
(muz.)
(ca
indicație
de
execuție)
cântat
sau
jucat
într-o
manieră
agitată.
atac
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. attaque)
1.
faptul
de
a
ataca;
acțiune
de
luptă
ofensivă.
2.
agresiune
împotriva
cuiva.
3.
inițiativă
într-un
joc
sportiv.
4.
jucătorii
care
formează
linia
atacantă
a
unei
echipe.
5.
acțiune
violentă
și
susținută
împotriva
unor
teorii,
concepții
etc.
6.
(med.)
acces
(2),
criză,
șoc.
7.
(muz.)
moment
în
care
o
voce
sau
un
instrument
începe
să
cânte;
emisiune
mai
accentuată
a
unui
sunet.
atacant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. attaquant)
1.
adj.
care
atacă.
2.
s.
m.
f.
jucător
din
linia
de
atac
a
unei
echipe
de
fotbal,
handbal
etc.
3.
atacator.
atelană
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. atellane, lat. atellana)
1.
piesă
de
teatru
satirică
jucată
de
tineri
romani,
din
orașul
Atella
(Campania).
avantaj
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. avantage)
1.
folos,
profit,
beneficiu.
2.
situație
mai
bună,
favorabilă.
3.
~
reciproc
=
principiu
de
bază
în
relațiile
internaționale
potrivit
căruia
raporturile
dintre
state
trebuie
să
se
întemeieze
pe
respectarea
intereselor
lor
(inter)naționale,
să
favorizeze
dezvoltarea
acestora.
4.
superioritate
(de
situație,
de
poziție
etc.).
5.
(tenis)
punct
marcat
de
unul
dintre
jucători
când
aceștia
se
află
fiecare
la
40
de
puncte.
6.
drept
excepțional;
privilegiu,
favoare.