judecătoresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (judecător + -esc)

1. care este caracteristic pentru judecători; de judecător.
2. care ține de justiție; propriu justiției; judiciar.
3. (sintagmă) putere ~ă = justiție.

judecătorește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (judecător + -ește)

1. ca judecătorii; în formă judiciară.
2. (înv.) conform legii; legalmente.

judecie

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (jude + -cie)

1. funcție de jude; circumscripție în care judele își exercită funcția.
2. domnie; stăpânire; suveranitate.
3. calitate de țăran liber.
4. carte de ~ = acte de răscumpărare din rumânie.
5. (înv. și reg.) giudecie.

abjudeca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abjudicare)

1. (jur.) a suspenda printr-o sentință judecătorească.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

acționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. actionner)

1. intr. a întreprinde o acțiune.
2. a se comporta într-o anumită împrejurare.
3. tr. a pune în mișcare un sistem, utilaje etc.
4. a ~ în justiție = a da (pe cineva) în judecată.

acuzatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.

adjudecatar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. adjudicataire)

1. cel căruia i se adjudecă un lucru; beneficiar al unei adjudecări.
2. (antonim) adjudecător.

adjudecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adjudication, lat. adiudicatio)

1. act prin care se adjudecă, se atribuie ceva cuiva; licitație, vânzare celui mai mare ofertant; adjudecare.
2. (var.) adjudecațiune.