Parte de vorbire: adj.
Origine: (judecător + -esc)
1. care este caracteristic pentru judecători; de judecător.
2. care ține de justiție; propriu justiției; judiciar.
3. (sintagmă) putere ~ă = justiție.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (judecător + -ește)
1. ca judecătorii; în formă judiciară.
2. (înv.) conform legii; legalmente.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (jude + -cie)
1. funcție de jude; circumscripție în care judele își exercită funcția.
2. domnie; stăpânire; suveranitate.
4. carte de ~ = acte de răscumpărare din rumânie.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abjudicare)
1. (jur.) a suspenda printr-o sentinţă judecătorească.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absorption, lat. absorptio)
1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.
2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. actionner)
1. intr. a întreprinde o acţiune.
2. a se comporta într-o anumită împrejurare.
3. tr. a pune în mişcare un sistem, utilaje etc.
4. a ~ în justiţie = a da (pe cineva) în judecată.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după fr. adjudicataire)
1. cel căruia i se adjudecă un lucru; beneficiar al unei adjudecări.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adjudication, lat. adiudicatio)
1. act prin care se adjudecă, se atribuie ceva cuiva; licitație, vânzare celui mai mare ofertant; adjudecare.