just, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. juste)

1. (și adv.) drept, adevărat, echitabil.
2. îndreptățit, întemeiat, legitim.
3. (despre oameni) care procedează și judecă drept.
4. potrivit, corespunzător.

justețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. justesse)

1. însușirea de a fi just; dreptate.
2. precizie, exactitate.

justifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. justifier, lat. iustificare)

1. tr. a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți, a motiva.
2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale.
3. tr., refl. a (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.).

justificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. justifiable)

1. care poate fi justificat, scuzat, explicat.
2. (anton.) nejustificabil.

justificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. justification, lat. iustificatio)

1. acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificare.
2. ansamblu de argumente prezentate de cineva în apărarea sa; faptul de a se justifica, de a-și dovedi nevinovăția.
3. un motiv, o explicație sau o scuză despre care cineva crede că oferă un sprijin convingător sau acceptabil pentru a explica un comportament, o credință sau un eveniment.
4. (tipografie) acțiunea de a justifica o linie, de a da unei linii lungimea potrivită prelungind sau scurtând spațiile libere.
5. (var.) justificațiune.

justificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. justificatif)

1. care servește pentru a justifica; justificator.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

acționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. actionner)

1. intr. a întreprinde o acțiune.
2. a se comporta într-o anumită împrejurare.
3. tr. a pune în mișcare un sistem, utilaje etc.
4. a ~ în justiție = a da (pe cineva) în judecată.

acuzație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
3. (var.) (înv.) acuzațiune.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.

adaptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.

ajustabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ajustable)

1. care poate fi ajustat, adaptat; reglabil.
2. (antonim) inadaptabil.

ajustaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ajustage)

1. (tehn.) acțiunea de a ajusta; ajustare.
2. (spec.) mărime care măsoară exactitatea contactului fețelor a două piese care se întrepătrund.