Dictionar

Rezultate secundare (Kantian,):

Kantian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. kantien)

1. I. referitor la kantianism, sistemul de filozofie fondat la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Immanuel Kant.

2. care este specific lui Kant.

3. care se referă la filosofia lui Kant, este atașat sau este inspirat de ea.

4. II. adept al kantianismului.

5. susținător al filozofiei lui Kant.


Kantianism

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. kantianismo)

1. doctrina filozofică a lui Kant, care recunoaşte existenţa lumii materiale în afara conştiinţei, negând însă posibilitatea de a o cunoaşte.


Kantian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. kantien)

1. I. referitor la kantianism, sistemul de filozofie fondat la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Immanuel Kant.

2. care este specific lui Kant.

3. care se referă la filosofia lui Kant, este atașat sau este inspirat de ea.

4. II. adept al kantianismului.

5. susținător al filozofiei lui Kant.


Neocriticism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-criticisme)

1. orientare filozofică franceză, inspirată de criticismul kantian.


Neocriticist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-criticiste)

1. I. care se referă la neocriticism (doctrină filozofică reînnoită a kantianismului) sau care se inspiră din acesta; neocritic.

2. II. adept al neocriticismului; neocritic.


Neokantian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-kantien)

1. I. referitor la neokantianism (teorie filozofică de inspirație kantiană, care privește atât moralitatea, cât și cunoașterea).

2. II. adept al neokantianismului.


Neokantianism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Neukantianismus, după fr. néo-kantisme)

1. orientare în filozofia contemporană care preia în special interpretarea kantiană a conceptelor de obiectivitate și metodă, căutând asimileze noile rezultate ale științelor în perspectiva unei reedificări a logicii și a teoriei cunoașterii pe bazele idealismului.