Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. laringien)
1. care aparține laringelui; referitor la laringe.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. laryngospasme)
1. (med.) contracție musculară necontrolată sau involuntară a corzilor vocale; spasm laringian.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. tubage)
1. (med.) introducerea unui tub, rigid sau flexibil, într-un canal sau cavitate naturală, pentru a permite trecerea aerului, pentru a introduce substanțe terapeutice sau alimentare, pentru a colecta sau evacua secreții, sau chiar pentru a explora organele subiacente.
2. (med.) ~ laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie.
3. (tehn.) operație constând în introducerea unui ansamblu de elemente tubulare metalice într-o gaură de foraj sau puț pentru a susține pereții; cuvelaj.
4. instalarea unui tub, a unei conducte într-o cavitate, pasaj etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. sclérophonie)
1. (med.) desemnează vocea specială a anumitor bolnavi de cancer de laringe, la care cavitatea laringiană s-a transformat într-un tub îngust, rigid și incapabil de cea mai mică variație, iar sunetul pare să iasă dintr-o țeavă de lemn; voce lemnoasă.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (gr. larynx, -ngos „laringe, gâtlej”)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., engl. oropharynx)
1. (anat.) porțiunea mediană, bucală, a faringelui, care merge de la palat până la vestibulul laringian; bucofaringe.