Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. léguer, lat. legare)
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. ablegare)
1. a îndepărta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. alléguer, lat. allegare)
1. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déléguer, lat. delegare)
1. a atribui cuiva calitatea de delegat; a da o delegaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. légal, lat. legalis)
1. conform prevederilor unei legi; care aparţine legii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. légalisme)
1. grija, preocuparea de a respecta minuţios litera legii; caracter legal.
2. legalitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. légaliste)
2. (persoană) care respectă cu strictețe legea.
3. I. care este marcat de legalism; în care sunt respectate legile.
4. II. cel care este atașat de legalism; susținător al legalismului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)
1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiţie.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)
1. (med.) situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abbevillien)
1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)
1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. ablégat, lat. ablegatus, germ. Ablegat)