OK
X
lega
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. léguer, lat. legare)
1.
a
lăsa
prin
legat2.
ablega
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (lat. ablegare)
1.
a
îndepărta.
alega
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. alléguer, lat. allegare)
1.
(jur.)
a
invoca
ceva
ca
scuză,
ca
motiv.
delega
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. déléguer, lat. delegare)
1.
a
atribui
cuiva
calitatea
de
delegat;
a
da
o
delegație.
legal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. légal, lat. legalis)
1.
conform
prevederilor
unei
legi;
care
aparține
legii.
legalism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. légalisme)
1.
grija,
preocuparea
de
a
respecta
minuțios
litera
legii;
caracter
legal.
2.
legalitate.
legalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. légaliste)
1.
(adept)
al
legalității.
2.
(persoană)
care
respectă
cu
strictețe
legea.
3.
I.
care
este
marcat
de
legalism;
în
care
sunt
respectate
legile.
4.
II.
cel
care
este
atașat
de
legalism;
susținător
al
legalismului.
5.
(antonim)
laxist.
abandon
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abandon)
1.
acțiunea
de
a
rupe
legătura
care
atașa
o
persoană
de
un
lucru
sau
de
o
altă
persoană.
2.
acțiunea
de
a
înceta
de
a
se
ocupa
de
ceva
sau
de
cineva.
3.
actul
de
renunțare
la
o
calitate,
un
loc
de
muncă
sau
o
funcție.
4.
părăsire
a
unei
nave
aflate
în
pericol
de
scufundare.
5.
părăsire
a
unui
bun
sau
renunțare
la
un
drept.
6.
renunțare
la
o
cauză,
credință
etc.
7.
cedare
(la
o
stare,
un
sentiment).
8.
(drept)
actul
prin
care
un
debitor
abandonează
toate
bunurile
sale
creditorilor
săi,
pentru
a
se
proteja
de
urmărirea
lor.
9.
(sport)
retragere
dintr-o
competiție.
10.
~
familial
=
părăsire
a
copiilor,
a
familiei.
abandona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. abandonner)
1.
(tr.)
a
rupe
legătura
cu
ceva
sau
cu
cineva.
2.
a
renunța
la
a
urma
o
acțiune,
o
căutare
etc.
3.
a
părăsi,
a
renunța
definitiv
la
ceva.
4.
a
părăsi
pe
cineva
(familia,
copiii)
lăsându-l
fără
sprijin.
5.
a
nu
mai
vrea
ceva
sau
pe
cineva.
6.
a
neglija,
a
lăsa
în
voia...
7.
a
înceta
de
a
utiliza.
8.
(refl.)
(figurat)
a
se
lăsa
pradă
unui
sentiment,
unei
emoții,
a
se
adânci
în
anumite
preocupări.
9.
a
se
încrede,
a
se
preda.
10.
a
se
neglija.
11.
a-și
pierde
curajul.
12.
(intr.)
a
se
retrage
dintr-o
competiție.
abarticular, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)
1.
(med.)
situat
în
vecinătatea
unei
articulații,
dar
nelegat
de
aceasta.
abbevilian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. abbevillien)
1.
(din)
subetajul
mijlociu
al
paleoliticului
inferior;
chelean.
2.
I.
legat
de
localitatea
franceză
Abbeville.
3.
(preist.)
califică
un
tip
de
cultură
aparținând
paleoliticului
inferior,
descoperită
în
depozitele
cuaternare
de
la
Abbeville;
care
este
specific
abbevilianului;
care
se
referă
la
această
perioadă.
4.
(geol.)
care
se
referă
la
perioada
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
5.
II.
(geol.)
perioadă
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
abilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)
1.
calitatea
de
a
fi
abil;
dexteritate;
pricepere,
dibăcie.
2.
(jur.)
aptitudine
legată
de
a
face
ceva.
3.
(la
pl.)
(depr.)
tertipuri,
șmecherii,
șiretlicuri.
4.
(antonim)
inabilitate.
ablegat
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. ablégat, lat. ablegatus, germ. Ablegat)
1.
legat
al
papei.
2.
(Trs.;
înv.)
deputat.