legenda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. légender)

1. a însoți un desen, o hartă etc. de un titlu, de o notiță explicativă.

legendă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. légende, lat. legenda)

1. povestire cu caracter fantastic, miraculos, transmisă în special pe cale orală, în care se explică apariția unor plante, animale, locuri etc.
2. piesă instrumentală sau orchestrală cu caracter narativ.
3. inscripție (pe o monedă, medalie).
4. explicație dată semnelor convenționale de pe o hartă etc.
5. text care se găsește sub un desen, sub o gravură, schemă etc.

legendar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. légendaire)

1. de, din legendă; fabulos; fantastic, extraordinar.

alcion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. alcyon)

1. pescăruș albastru.
2. pasăre marină legendară.
3. animal marin care formează colonii de mici polipi.

amazoană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amazone)

1. (mit.) femeie dintr-un trib războinic legendar, bună călăreață, care își tăia sânul drept pentru a putea mânui mai ușor arcul.
2. (fam.) călăreață.

argus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argus)

1. (mit.) personaj legendar cu o sută de ochi.
2. (fig.) om cu privire ageră, pătrunzătoare; păzitor vigilent.
3. gen de păsări palmipede din ordinul galinaceelor, cu penele împestrițate de numeroase pete rotunde, din arhipelagul Malaysiei.

atlant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it. atlante)

1. statuie, bărbat într-o atitudine de efort, ca suport pentru balcoane și bovindouri; telamon.
2. locuitor al legendarei Atlantida.

baladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ballade)

1. poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta și se recita.
2. poezie epică, populară sau cultă, care narează fapte istorice sau legendare; cântec bătrânesc.
3. (muz.) compoziție vocală sau instrumentală cu caracter narativ.
4. (jaz) interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră.

ciclopean, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (fr. cyclopéen)

1. (antichitate) care ține de ciclopi; care se referă la ciclop; datând din vremea legendară a ciclopilor; ciclopic.
2. califică o metodă de construcție primitivă care utilizează blocuri mari de piatră brută sau sumar cioplită.
3. (și figurat) imens, gigantic.