Dictionar

legitim

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT legitimus
2. FR légitime
3. EN legitimate
4. DE legitim; gesetzlich; rechtmäßig; gesetmäßig
5. RU зaконный
6. HU legitim, törvényszerű
 

legitim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. légitime, lat. legitimus)

1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal.
2. ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste.
3. just, drept; justificat, îndreptățit.
 

legitima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. légitimer)

1. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal.
2. tr. (fig.) a justifica, a îndreptăți.
3. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim.
 

legitimație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. légitimation)

1. act, document personal care atestă oficial identitatea unei persoane.
 

legitimație-abonament

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (din legitimație + abonament)

1. document care servește atât ca legitimație cât și ca abonament.
 

legitimism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. légitimisme)

1. teorie care proclamă drept principiu fundamental dreptul inalienabil la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora.
 

legitimist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. légitimiste)

1. I. referitor la legitimism; care este un susținător al unei dinastii legitime.
2. II. adept al legitimismului; cel care este un susținător al conducătorului legitim.
3. (prin ext.) partizan care dorește menținerea unei ordini sociale și politice stabilite, existente sau anterioare.
4. (var.) (înv.) leghitimist.
 

adopție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adoption, lat. adoptio)

1. faptul de a adopta; act prin care se adoptă un copil; adoptare, înfiere.
2. act juridic care stabilește relații legitime de rudenie directă între persoane care nu sunt legate prin sânge.
3. (prin ext.) alegerea a ceva (de către cineva).
4. (var.) adopțiune.
 

anarhist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anarchiste, rus. anarhist, germ. Anarchist)

1. I. referitor la anarhism, ideal politic bazat pe suprimarea statului și autorității.
2. care este favorabil anarhismului; care mărturisește, care exprimă sau care răspândește această doctrină.
3. II. adept al anarhismului; persoană care profesează, care practică anarhismul.
4. (antonim) legitimist.
 

autoapărare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. autodéfense)

1. apărare personală, apărare prin mijloace proprii împotriva unui atac; (rar) autoapărat.
2. legitimă apărare, autorizare legală și imediată de a se apăra, inclusiv prin folosirea unor mijloace care ar fi interzise în alte circumstanțe.
 

bastard, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (it. bastardo, germ. Bastard)

1. (copil) conceput în afara căsătoriei; nelegitim.
2. hibrid.
 

clericalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cléricalisme)

1. curent politic care consideră legitimă extinderea influenței și dominației bisericii asupra vieții sociale, politice și culturale.
 

colonialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. colonialisme)

1. politică de subjugare și exploatare a coloniilor.
2. doctrină care vizează legitimarea ocupației, dominației politice și exploatării economice a teritoriilor de către anumite state.
3. (antonim) anticolonialism.