familie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

1. formă istorică de comunitate umană, grup de oameni legați prin consangvinitate și înrudire; (spec.) grup social având la bază căsătoria, alcătuit din soți și copii.
2. totalitatea persoanelor care descind dintr-un strămoș comun; neam, descendență.
3. dinastie.
4. (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri).
5. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese și idealuri comune.
6. ~ lexicală = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază.
7. grup de limbi cu trăsături comune care provin din aceeași limbă inițială.
8. diviziune a ordinului, mai mare decât genul.
9. grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu trăsături comune.
10. ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup.
11. ~ radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive.
12. (mat.) mulțime de drepte, curbe sau suprafețe care au o caracteristică intrinsecă comună, ecuațiile lor conținând un parametru real.

glotocronologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. glottochronologie)

1. metodă lingvistică bazată pe statistica lexicală, care își propune să dateze limbile primitive.

invariant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr., engl. invariant, germ. Invariant)

1. adj. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relație) care rămâne aceeași pentru un grup de transformări.
2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianță nulă.
3. s. m. mărime, expresie, relație, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică.
4. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, prezintă atât diferențe de expresie, cât și de conținut.
5. (estet.) existența în toate domeniile artei, de-a lungul evoluției lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanență, imuabile.

inventar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inventaire, lat. inventarium)

1. listă, registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri.
2. (fig.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.).
3. totalitatea unităților care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală.

paralexem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paralexème)

1. formație lexicală din două elemente care nu sunt recunoscute ca un singur compus.