Dictionar

 

policitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. pollicitation, lat. pollicitatio)

1. ofertă de a contracta, îndeplinind anumite criterii, care nu a fost încă acceptată.
2. (var.) policitațiune.
 

supralicitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (supra1- + licitaţie)

1. supralicitare.
2. (fig.) promisiunea care întrece altă promisiune făcută de altcineva.
 

adjudecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adjudication, lat. adiudicatio)

1. act prin care se adjudecă, se atribuie ceva cuiva; licitație, vânzare celui mai mare ofertant; adjudecare.
2. (var.) adjudecațiune.
 

adjudecător, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adjudicateur)

1. persoană care adjudecă, care face adjudecarea la o licitație.
2. (antonim) adjudecatar.
 
 
 

colicitant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. colicitant)

1. fiecare dintre comoștenitorii sau coproprietarii în numele cărora se face o vânzare prin licitație.
 

licita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. liciter, lat. licitari, /2/ germ. lizitieren)

1. a vinde la licitație.
2. (intr.) a face oferte în cadrul unei licitații.
3. (la jocul de cărți) a atrage, a stimula, a tenta.