alimba

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (din limb)

1. a limba.
2. a descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a-i permite să navigheze în ape de mică adâncime.

limba 1

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (din limb)

1. a descărca o navă parțial sau total, în limburi, pentru a-i înlesni trecerea printr-un loc puțin adânc, reîncărcând-o după aceea.
2. a alimba.

limba 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. limba)

1. arbore african mare, cu lemn gălbui-albicios, cu reflexe mătăsoase, ușor, cu densitate redusă.

limba boului; păstrăv roșu de stejar

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT Fistulina hepatica
2. FR lange-de-boeuf; foie-de-boeuf; glu de chêne
3. EN beefsteak fungus; liver fungus; oak-tongue
4. DE Leberpilz; Ochsenzunge
5. RU печеночный rриб
6. HU májgomba

limbaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. langage)

1. proces de comunicare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii.
2. (inform.) sistem de caractere și simboluri folosit în programare.
3. ~ formalizat = limbaj artificial, dintr-un sistem de semne convenționale.
4. limbă.
5. fel caracteristic de exprimare.
6. (fig.) orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor.

limbat 1, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. limbate, lat. limbatus)

1. (despre frunze) prevăzut cu limb.

aberanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aberrance)

1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberație.
2. (în limbajul uzual) aberație, anomalie.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

aculalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acoulalia)

1. limbaj în care predomină jargonofazia și nonsensurile.

adstrat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adstrat)

1. totalitatea elementelor dintr-o limbă străină care se adaugă unui idiom după constituirea lui, ca rezultat al interferenței lingvistice.

adverbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.

afazic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aphasique)

1. I. de afazie, privitor la afazie.
2. care suferă de afazie (pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege limbajul).
3. II. persoană care suferă de afazie.