locotenent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. locotenente)

1. locţiitor.
2. comandant ajutor al unei mari unităţi din armata Romei antice.
3. grad de ofiţer imediat superior celui de sublocotenent.
4. ~ -major = grad de ofiţer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofiţer imediat superior maiorului.

prodecan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Prodekan, it. prodecano)

1. locţiitor de decan.

propretor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. propréteur, lat. propraetor)

1. magistrat roman locţiitor al unui pretor.

prorector

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Prorektor, rus. prorektor)

1. locţiitor al unui rector.

suplinitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (suplini + -tor)

1. (cel) care suplineşte în muncă, într-o funcţie; locţiitor, supleant.
2. (cadru didactic) care nu este titularizat.

viear

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vicaire, lat. vicarius)

1. cel care ţinea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang.
2. funcţionar din organizarea mai târzie a Imperiului Roman, care administra o dioceză imperială.
3. locţiitor al unui mitropolit, episcop sau alt demnitar bisericesc.