Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. locomotion)
1. mişcare, deplasare dintr-un loc într-altul.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aéroplane)
1. aparat de locomoție aeriană mai greu decât aerul, alimentat de un motor și susținut de aripi; avion.
2. (fam.) a se face ~ = a pleca repede pentru a executa un ordin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambulacre)
1. tub mic terminat cu o ventuză, organ de locomoţie la echinoderme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cladocères)
1. pl. subordin de crustacee acvatice mici, care intră în compunerea planctonului de apă dulce, cu antenele mari şi înfurcate, ca mijloc de locomoţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. flagelle, lat. flagellum)
1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva.
2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală.
3. s. m. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție.
4. tulpină secundară, uneori floriferă.
5. ramură filiformă (la briofite).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ichnologie)
1. ramură a paleontologiei care studiază urmele de locomoţie lăsate de vertebratele fosile pe sedimente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. lectica)
1. pat, scaun portativ acoperit, purtat de cal sau de oameni (sclavi) şi folosit în antichitatea romană, în evul mediu şi în unele ţări coloniale, ca mijloc de locomoţie; litieră.