locuțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.
2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.
3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.
4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.
5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).
6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.
7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.
8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.
9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.
10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.
11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.
12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.
13. (var.) (înv.) locuție.

alocuțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allocution, lat. allocutio)

1. cuvântare ocazională scurtă.

colocuțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collocutio)

1. convorbire, conversație.

elocuțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élocution, lat. elocutio)

1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor.
2. alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs.
3. parte a retoricii care tratează problemele de stil.

interlocuțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interlocution)

1. convorbire.
2. (jur.) hotărâre care precedă sentința finală a unui proces.

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.

alocutiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alocuț/iune/ + -iv, cf. fr. allocutif)

1. referitor la alocuțiune; cu caracter de alocuțiune.

antifrază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiphrase)

1. figură retorică prin care o locuțiune, o frază se întrebuințează cu un înțeles contrar.

astrolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. astrologue, lat. astrologus)

1. cel care cunoaște regulile astrologiei, care știe să întocmească o hartă a cerului și să-i dea o interpretare.
2. (locuțiune proverbială) nu este un mare ~ = se spune despre un om care nu este foarte priceput în nicio profesie.

conjuncțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. conjonctionnel)

1. (gram.) care ține de conjuncție; cu rol de conjuncție.
2. (gram.) locuțiune ~ă = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții.

determinativ, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. déterminatif)

1. I. care determină, care este de natură să determine; determinant.
2. care are rol hotărâtor (într-o anumită situație, într-o clasificare et cetera); decisiv.
3. (gramatică) care determină, specifică sau restrânge sensul unui cuvânt; determinant.
4. II. (gramatică) cuvânt sau locuțiune care specifică sensul unui cuvânt; determinant.