Dictionar

Rezultate principale (Locuţiune ):

Locuţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.

2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.

3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.

4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.

5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).

6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.

7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.

8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.

9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.

10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.

11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.

12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.

13. (var.) (înv.) locuție.


Rezultate secundare (Locuţiune ):

Alocuţiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allocution, lat. allocutio)

1. cuvântare ocazională scurtă.


Colocuţiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. collocutio)

1. convorbire, conversaţie.


Elocuţiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élocution, lat. elocutio)

1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor.

2. alegerea şi dispunerea cuvintelor într-un discurs.

3. parte a retoricii care tratează problemele de stil.


Interlocuţiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interlocution)

1. convorbire.

2. (jur.) hotărâre care precedă sentinţa finală a unui proces.


Adverbial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.

2. (gramatică) locuțiune = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.


Alocutiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (alocuț/iune/ + -iv, cf. fr. allocutif)

1. referitor la alocuțiune; cu caracter de alocuțiune.


Antifrază

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiphrase)

1. figură retorică prin care o locuţiune, o frază se întrebuinţează cu un înţeles contrar.


Astrolog, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. astrologue, lat. astrologus)

1. cel care cunoaște regulile astrologiei, care știe întocmească o hartă a cerului și să-i dea o interpretare.

2. (locuțiune proverbială) nu este un mare ~ = se spune despre un om care nu este foarte priceput în nicio profesie.


Conjuncţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. conjonctionnel)

1. (gram.) care ține de conjuncție; cu rol de conjuncţie.

2. (gram.) locuțiune = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții.


Determinativ, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. déterminatif)

1. I. care determină, care este de natură determine; determinant.

2. care are rol hotărâtor (într-o anumită situație, într-o clasificare et cetera); decisiv.

3. (gramatică) care determină, specifică sau restrânge sensul unui cuvânt; determinant.

4. II. (gramatică) cuvânt sau locuțiune care specifică sensul unui cuvânt; determinant.