Dictionar

luptător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (lupta + -ător)

1. (persoană) care (se) luptă; combatant, militant.
2. (fig.) (persoană) care depune eforturi fizice și intelectuale pentru a realiza ceva.
3. (prin ext.) (persoană) care nu se dă bătută.
4. II. sportiv care practică luptele libere sau clasice.
 

anticomunist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. anticommuniste)

1. (luptător) împotriva comunismului.
 

antifascist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. antifasciste)

1. (luptător) împotriva fascismului.
 

antiregalist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (anti- +regalist)

1. (luptător) împotriva regalității.
 

atlet, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. athlète, lat. athleta, gr. athletes)

1. sportiv care practică atletismul.
2. om cu o constituție fizică robustă; luptător (la circ).
 

brec 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. break)

1. comandă dată luptătorilor la box sau la catch să se despartă, să înceteze lupta corp la corp.
2. (tenis) ghem câștigat de un jucător pe serviciul adversarului.
3. (jaz) improvizație melodică sau ritmică la finele unei fraze, când se întrerupe acompaniamentul ritmic și cântă numai solistul.
4. dans acrobatic bazat pe mișcări sacadate, având puncte comune cu gimnastica acrobatică și cu pantomina.
 

campion, -oană

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. campione)

1. luptător într-o întrecere cavalerească, într-un turnir.
2. sportiv, echipă, țară care câștigă primul loc într-o competiție sportivă.
3. (fig.) apărător principal al unei idei, al unei cauze etc.