Parte de vorbire: s.f.
Origine: (mănăstire + -oară)
1. diminutiv al lui mănăstire; mănăstire (mai mică).
2. (reg.) jucător care, la jocul de copii numit „Clopotniță” sau „Clopot”, stând în picioare pe umerii altor doi, închipuie o mănăstire; mănăstire.
3. (var.) mânăstioară, (înv.) monastioară.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (slav. monastyri)
1. așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe.
2. ansamblu de clădiri (cu biserica în centru) constituind un astfel de așezământ.
3. a se duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) ~ = a (se) călugări.
4. (argou) a se face ~ = a se produce învălmășeală, înghesuială; a începe bătaia.
5. (var.) mânăstire, (înv.) monastire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (mănăstire + -esc)
1. care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire; călugăresc, (înv.) bisericesc, monastic.
2. cum se face sau cum există la mănăstire.
3. (var.) mânăstiresc, (înv.) monastiresc.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (mănăstire + -ește)
1. cum se obișnuiește la mănăstire.
2. ca la mănăstire.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu stareţul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
4. prior.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbadessa, lat. abbatissa)
1. maică superioară a unei abaţii sau a unei mănăstiri de femei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbazia)
1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. béguine)
1. călugăriţă văduvă sau celibatară, din evul mediu, care, fără a fi pronunţat un jurământ, trăia în mănăstire, constituind confrerii caritative.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cartulaire, lat. chartularium)
1. culegere de titluri (scrieri) referitoare la drepturile unei mănăstiri sau biserici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cénobite, lat. coenobita)
1. călugăr care trăieşte într-o mănăstire.