Rezultate secundare (Mărit,):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (legumă + -ărit)
1. cultivarea plantelor de uz alimentar, mai ales a legumelor, într-o manieră profesională; cultivarea legumelor; legumicultură.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. maritabile)
1. de măritat, de vârsta căsătoriei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. marital, lat. maritalis)
1. referitor la drepturile soţului.
2. specific relaţiilor dintre soţi; conjugal.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (fr. maritalement)
1. în calitatea sa de soț/soție/cuplu căsătorit; ca oamenii căsătoriți; ca soț și soție; marital.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (mărita)
1. (despre femei) faptul de a (se) mărita; unirea legitimă a unui cuplu; căsătorie, măritat, măritiș.
2. (reg.) (expr.) ~a urzicilor = înflorire și maturizare a urzicilor, după care nu mai sunt bune de mâncat.
3. (antonime) divorț, ruptură, separare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. maritime, lat. maritimus)
1. care crește sau trăiește în apropierea mării; care se află la țărmul sau în apropierea mării.
2. care este în legătură cu navigația pe mare; care se referă la marină.
3. care se face sau se desfășoară pe mare.
4. (sintagmă) putere ~ă = stat care posedă o flotă puternică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aéronaval)
1. I. referitor la aviaţie şi la marină; aeromaritim.
2. II. care aparține atât forțelor aeriene, cât și marinei.
3. II. (antonim) aeroterestru.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. agnat, lat. agnatus)
1. rudă a cărei relație este urmărită numai prin bărbații membri ai familiei.
2. rudă de sex masculin din partea tatălui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ataraxie)
1. stare de linişte sufletească, liberă de griji şi temeri, urmărită ca ţel suprem de mai multe şcoli filozofice.
2. (med.) stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auguste, lat. augustus)
1. (ca epitet dat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) preamărit, slăvit.
2. (fig.) maiestuos, măreţ, impunător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balise)
1. reper de navigaţie care marchează diferite puncte terestre, maritime sau fluviale, precum şi prezenţa unui obstacol.
2. reper indicator al poziţiei unui punct topografic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cabotage)
1. navigaţie maritimă de-a lungul coastei între localităţi apropiate.