Dictionar

Rezultate secundare (Măscărici,):

Măscăricie

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (măscărici + -ie)

1. (arta sau) meseria de măscărici.


Măscăricios, -oasă

Parte de vorbire: adj. (înv., reg.)
Origine: (măscărici + -os)

1. (despre oameni) care spune lucruri necuviincioase, obscene.

2. (despre cuvinte) necuviincios, indecent, obscen.


Măscăriciune

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (măscări + -ciune)

1. vorbă, gest, purtare trivială sau hazlie; (înv.) măscărie, (înv.) măscăritură.

2. lucru neserios; obicei, practică nelegiuită.


Bufon

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouffon)

1. s. m. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici.

2. personaj buf, din teatru.

3. (peior.) om care stârneşte râsul prin glume, gesturi caraghioase etc.

4. adj. comic, caraghios, grotesc.


Histrion

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. histrion, lat. histrio)

1. actor de comedie la greci şi la romani; bufon.

2. măscărici, comediant.

3. (fig.) om ipocrit, şarlatan.


Paiaţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. rus. paiaț, fr. paillasse, it. Pagliaccio – personaj din teatrul buf italian)

1. actor de circ sau de bâlci care provoacă râsul prin înfăţişarea sa caraghioasă, prin ghiduşii etc.

2. (depr.) om neserios, măscărici.

3. păpuşă îmbrăcată în paiaţă.


Măscăricie

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (măscărici + -ie)

1. (arta sau) meseria de măscărici.


Măscărnicie

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (măscăr[ie] + [jos]nicie)

1. vorbă, gest, purtare trivială; (înv.) măscăriciune.

2. vorbă sau faptă hazlie; (înv.) măscăriciune.

3. (var.) măscornicie.


Polison

Parte de vorbire: s.m. (franțuzism învechit)
Origine: (fr. polisson)

1. copil prost crescut, neascultător și obraznic; galopin.

2. persoană care se comportă ca un copil facețios; ștrengar bătrân; măscărici.

3. persoană care spune vorbe de ocară sau obscenități.