Dictionar

Rezultate principale (Mandat,):

Mandat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mandat, germ. Mandat)

1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său.

2. teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state.

3. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare.

4. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat.

5. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său.

6. ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă.


Rezultate secundare (Mandat,):

Mandata

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. mandater)

1. a dispune, a ordonanța plătirea unei sume.

2. a încredința cuiva un mandat; a împuternici.


Mandatar, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. mandataire, germ. Mandatar)

1. cel căruia i s-a dat un mandat; împuternicit.

2. persoană căreia i s-a încredinţat administrarea unei unităţi comerciale.

3. (înv.) ~ al națiunii = deputat.

4. (Bucov.; înv.) funcționar administrativ; dregător.

5. (anton.) mandant.


Afișor, -oare

Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.n.
Origine: (fr. afficheur)

1. I. cel care lipește afișe.

2. II. dispozitiv pe care apar caractere alfanumerice comandate electric.


Chiliarhie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. chiliarchie)

1. (antic.) diviziunea falangei grecești, compusă din 1024 de oameni și comandată de un chiliarh; demnitatea de chiliarh.


Comandă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commande)

1. ordin, dispoziţie, poruncă.

2. ton de ~ = ton poruncitor.

3. conducere a unei unităţi militare.

4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor şi de unde transmite comanda operaţiilor.

5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mişcări.

6. acţiune de comandare a unui sistem tehnic.

7. echipamentul necesar efectuării ei.

8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloţi acţioneze comenzile.

9. (inform.) instrucţiune, parte integrantă a informaţiei transmise calculatorului de către utilizator.

10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaş, unui antreprenor etc.

11. marfa comandată.

12. de ~ = executat după indicaţiile clientului.

13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărţilor, cabina comandantului etc.

14. parâmă subţire (saulă) cu care se înfăşoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.


Confirma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susţine, a recunoaşte autenticitatea, exactitatea unui lucru, justeţea unei afirmaţii; a adeveri.

2. (jur.) a renunţa la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.

3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).

4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situaţie.

5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmaţiei.


Crossbar

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cuv. engl.)

1. sistem de comutare prin bare comandate de relee, în telefonia automată.


Depune

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. deponere, după fr. déposer)

1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).

2. a ~ bani = a încredinţa bani spre păstrare (unei instituţii); a ~ mandatul = a renunţa la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcţionari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.

3. a desfăşura, a executa, a presta (o muncă, un efort).

4. tr., refl. a cădea, a lăsa cadă la fund (substanţe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).

5. intr. (jur.) a face o depoziţie.