mandat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mandat, germ. Mandat)

1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său.
2. teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state.
3. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare.
4. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat.
5. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său.
6. ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă.

mandata

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. mandater)

1. a dispune, a ordonanța plătirea unei sume.
2. a încredința cuiva un mandat; a împuternici.

mandatar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. mandataire, germ. Mandatar)

1. cel căruia i s-a dat un mandat; împuternicit.
2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale.
3. (înv.) ~ al națiunii = deputat.
4. (Bucov.; înv.) funcționar administrativ; dregător.
5. (anton.) mandant.

afișor, -oare

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.n.  
Etimologie: (fr. afficheur)

1. I. cel care lipește afișe.
2. II. dispozitiv pe care apar caractere alfanumerice comandate electric.

chiliarhie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chiliarchie)

1. (antic.) diviziunea falangei grecești, compusă din 1024 de oameni și comandată de un chiliarh; demnitatea de chiliarh.

comandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commande)

1. ordin, dispoziție, poruncă.
2. ton de ~ = ton poruncitor.
3. conducere a unei unități militare.
4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor.
5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări.
6. acțiune de comandare a unui sistem tehnic.
7. echipamentul necesar efectuării ei.
8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile.
9. (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator.
10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc.
11. marfa comandată.
12. de ~ = executat după indicațiile clientului.
13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc.
14. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.

confirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri.
2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației.

crossbar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cuv. engl.)

1. sistem de comutare prin bare comandate de relee, în telefonia automată.

depune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. deponere, după fr. déposer)

1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).
2. a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.
3. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort).
4. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
5. intr. (jur.) a face o depoziție.