Dictionar

marca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. marquer, germ. markieren)

1. a însemna (un obiect, un animal) pentru a(-l) recunoaște; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil.
2. (fig.) a indica, a dovedi; a arăta, a proba.
3. a remarca; a sublinia.
4. a delimita un teren, o cale rutieră sau navigabilă etc.
5. (sport) a supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive.
6. a înscrie unul sau mai multe puncte într-o competiție etc.
 

contramarcă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contremarque)

1. parte a unui bilet de spectacol care îi rămâne spectatorului.
2. (p. ext.) semn distinctiv remis la o escală călătorilor în tranzit.
3. bilet justificativ remis fiecărei persoane care participă la o călătorie în grup pentru a-i permite accesul în mijlocul de transport.
 

demarca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démarquer)

1. tr. a însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a separa.
2. refl. (sport) a scăpa de sub supravegherea adversarului.
 

marcă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Marke)

1. timbru poștal.
 

marcă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

1. semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc.
2. tip, model de fabricație.
3. de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru.
4. trăsătură specifică; particularitate.
5. caracteristică a unei categorii sau unități gramaticale.
6. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii își marchează prezența la lucru.
7. șină vopsită în alb care arată punctul de intersecție a două linii ferate.
8. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucțiuni care o deosebește de celelate instrucțiuni ale programului.
 

marcă 3

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Mark)

1. unitatea monetară a unor țări (Germania, Finlanda).
 

marcă 4

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Mark)

1. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
 

afirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)

1. tr. a susține, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva.
 

amfetamină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphétamine)

1. substanță sintetică, creată pentru prima dată de chimistul român Lazăr Edeleanu în 1887, cu o puternică acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos central; (marcă comercială) benzedrină.
 

amprenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. empreindre)

1. tr. a lua amprentele cuiva.
2. a imprima într-o masă plastică o parte a maxilarului în vederea confecționării unei proteze dentare.
3. intr. a marca profund.
 

ancoșă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. encoche)

1. crestătură de dimensiune redusă sau tăietură mică.
2. decupaj utilizat pentru reperare; marcaj servind drept reper.
3. (cinema.) decupare pe marginea filmelor cinematografice, care acționează dispozitivul de schimbare a iluminării în porțiunea mașinii de copiat.
4. (electronică) canal într-o piesă metalică pentru a introduce conductorii electrici.