Dictionar

marcație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. marcation)

1. acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare.
2. aplicarea unui semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc.
3. imprimarea semnului oficial pe un obiect de metal prețios, care îi garantează calitatea și autenticitatea.
4. (înv.) delimitarea prin linii, semne etc. a unui teren, a unei suprafețe; demarcație.
5. (var.) (înv.) marcațiune.
 

marcato

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. marcato)

1. (muz.) accentuând toată nota.
 

mărcătoare

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (marca + -toare)

1. mașină agricolă pentru semănat; semănătoare.
 

marcator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (marca + -tor)

1. s. m. f. cel care jalonează un teren, un traseu.
2. s. n. unealtă agricolă pentru fixat locurile cuiburilor de însămânțare.
3. dispozitiv al unei mașini de semănat etc. care servește la menținerea distanței constante între rânduri.
4. dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice.
5. glonț trasor.
6. s. m. (sport) cel care marchează puncte, goluri pentru echipa sa.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

afirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)

1. tr. a susține, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva.
 

animist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. animiste)

1. I. referitor la animism, credința că orice lucru are un suflet.
2. care profesează animismul, este marcat de animism.
3. II. adept al animismului.
4. persoană care credea că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite.
 

antropomorfoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropomorphose)

1. totalitatea modificărilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneză.
 

as

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. as)

1. monedă romană, la origine din bronz.
2. carte de joc pe care este însemnat un singur punct, având valoarea cea mai mare.
3. (fam.) persoană care stăpânește foarte bine cunoștințele dintr-un domeniu, care se distinge în mod special într-o meserie.
4. (tenis de câmp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu.
 

avantaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avantage)

1. folos, profit, beneficiu.
2. situație mai bună, favorabilă.
3. ~ reciproc = principiu de bază în relațiile internaționale potrivit căruia raporturile dintre state trebuie să se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)naționale, să favorizeze dezvoltarea acestora.
4. superioritate (de situație, de poziție etc.).
5. (tenis) punct marcat de unul dintre jucători când aceștia se află fiecare la 40 de puncte.
6. drept excepțional; privilegiu, favoare.