materialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. matérialisme, germ. Materialismus)

1. orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului, potrivit căreia lumea este, în esență, materială și cognoscibilă.
2. ~ dialectic = concepție care îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = concepție filozofică având ca obiect societatea, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice; ~ economic = concepție unilaterală, metafizică, despre societate, care absolutizează rolul determinant al factorului economic în dezvoltarea socială; ~ științific-naturalist = concepție exprimând convingerea spontană a naturaliștilor că lumea exterioară este o realitate obiectivă; ~ vulgar = curent care, în esență, reduce întreaga realitate, inclusiv conștiința, la materie.
3. interes exagerat pentru problemele materiale.

imaterialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immatérialisme)

1. concepţie filozofică idealistă care neagă materia ca substanţă de sine stătătoare, susţinând că realitatea există numai ca percepţii şi idei.

antropologism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropologisme)

1. concepţie filozofică, proprie iniţial materialismului premarxist, care consideră omul în mod abstract, numai ca parte a naturii.

contemplativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (contemplativ + -ism)

1. orientare gnoseologică specifică materialismului premarxist, care atribuie individului un rol pasiv în procesul cunoaşterii.

existenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. existence, lat. existentia)

1. faptul de a exista.
2. viaţă.
3. categorie filozofică fundamentală, natura, materia, realitatea obiectivă.
4. ~ socială = categorie fundamentală a materialismului istoric desemnând latura materială şi cea spirituală a vieţii sociale; mijloacele de trai.

formaţiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. formation, lat. formatic)

1. complex de straturi din scoarța Pământului depuse într-o anumită perioadă geologică.
2. ~ social-economică = categorie a materialismului istoric ce desemnează o treaptă istorică a dezvoltării societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestora și o suprastructură generată de aceste relații.
3. așezare a militarilor (sau a subunităților militare) în cadrul unei unități în vederea executării unei misiuni.

idealism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idéalisme)

1. orientare fundamentală în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, existența obiectivă, ca factor secund, derivat.
2. ~ obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual, pus la baza existenței, ca o realitate independentă de conștiința individului; ~ subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă a realității materiale; ~ absolut = idealism care admite identitatea spiritului cu realitatea obiectivă.
3. urmărire dezinteresată a unui ideal.
4. ~ fizic = denumire dată interpretării idealiste a unor concepte ale fizicii contemporane.

imaterialist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. immatérialiste)

1. I. referitor la imaterialism, la doctrina care neagă existența materiei.
2. II. adept al imaterialismului.
3. (antonim) materialist.