Dictionar

Rezultate secundare (Mecanic,):

Mecanic, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

1. adj. referitor la mecanică.

2. acționat de o mașină, de un mecanism.

3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal.

4. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc.

5. conducător al unei locomotive; motorist.

6. s. f. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor.

7. ~a fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești.

8. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică.

9. (fig.) combinație.


Mecanician, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. mécanicien)

1. specialist în mecanică; (înv.) mecanic.

2. fizician, matematician specializat în științe mecanice.

3. muncitor care montează, repară și întreține mașini; mecanic.


Mecanicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. mekaniţizm, it. mecanicismo)

1. concepţie filozofică materialistă dominantă în sec. XVI-XVIII, care încerca descrie şi explice fenomenele realităţii pe baza legilor mecanicii.

2. reducere a fenomenelor de ordin superior la fenomenele mai simple care intră în componenţa lor.


Mecanicist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (după rus. механистический)

1. I. referitor la mecanicism, propriu mecanicismului.

2. materialism ~ = filozofie materialistă care explică toate fenomenele prin analogie cu cele mecanice.

3. II. adept al mecanicismului (metodă de cunoaștere și de viziune asupra lumii, considerând lumea ca un mecanism).


Acuplaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. accouplage)

1. acțiunea de cuplare, de a face două mecanisme, două motoare lucreze împreună; acuplare, cuplaj.

2. organ de mașină servind la stabilirea unei legături elastice sau la înmagazinarea unei energii mecanice.


Acustician, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. acousticien)

1. specialist în acustică.

2. profesionist care se ocupă de corectarea deficiențelor funcției auditive prin intermediul dispozitivelor mecanice și electroacustice; audioprotezist.


Aerodinamic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérodynamique)

1. adj. referitor la aerodinamică.

2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în aşa fel, încât întâmpine la înaintare o rezistenţă minimă la frecarea cu aerul.

3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mişcarea corpurilor într-un mediu gazos.


Aeromecanică

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéromécanique)

1. ramură a mecanicii care studiază mişcarea şi echilibrul gazelor.


Aerometrie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérométrie)

1. ramură a fizicii care studiază proprietăţile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice.


Aerostatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérostatique)

1. adj. referitor la aerostatică.

2. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază echilibrul gazelor, precum şi tehnica construirii şi dirijării aerostatelor.