Dictionar

melodios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélodieux)

1. care emite sunete plăcute; armonios.
 

cantabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cantabile, lat. cantabilis)

1. melodios, expresiv; cu ritm moderat.
 

melodic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélodique)

1. adj. melodios, armonios.
2. mod ~ = mod care se sprijină pe atracția melodică, pe un singur sunet stabil (tonica).
3. s. f. ramură a științei muzicii care se ocupă cu studiul melodiei.
 

melodicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (melodic + -itate)

1. calitatea de a fi melodios; armonie.
 

melopeic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (melopee + -ic)

1. de melopee (2); melodios; monoton.
 

muzical

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. musical)

1. referitor la muzică.
2. înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică.
3. (despre sunete, voce etc.; și adv.) armonios, melodios.
 

simfonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. symphonique)

1. care aparține simfoniei; cu însușiri de simfonie.
2. poem ~ (și s. n.) = compoziție instrumentală având un conținut cu caracter narativ, liric sau dramatic.
3. (fig.) armonios, melodios.