mercenar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mercenaire, lat. mercenarius)

1. s. m. militar angajat cu plată într-o armată străină.
2. (fig.) cel care, pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptând pentru interese de orice natură.
3. adj. care aparţine mercenarilor; format din mercenari.

mercenariat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (mercenar + -/i/at, cf. fr. mercenariat)

1. condiția, ocupația de mercenar; ocupația persoanei care se vinde celui mai mare ofertant pentru a îndeplini o sarcină, o slujbă sau care se vinde ca soldat pentru o țară străină.

mercenarism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mercenarisme)

1. spirit mercenar; starea de spirit a celui care îndeplinește o misiune pentru bani și nu prin convingere.

condotier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. condottiere)

1. comandant de mercenari în slujba principilor, a papilor sau a oraşelor din Italia medievală.
2. (fig.) om venal, gata a se pune în slujba oricărei cauze.

hetairie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hétaïrie, gr. hetaireia)

1. (în Grecia antică) asociaţie aristocratică, adesea secretă, cu caracter politic.
2. (în Imperiul Bizantin) corp de gardă imperială compus din mercenari străini.
3. (în Grecia modernă) societate literară sau politică; eterie.

landsknecht

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Landsknecht)

1. infanterist german mercenar din timpul războaielor religioase purtate în sec. XV şi XVI.

legiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. légion, lat. legio)

1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii.
2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci.
3. ~a de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; ~a străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste.
4. (fig.) mulțime organizată; ceată.

mercenar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mercenaire, lat. mercenarius)

1. s. m. militar angajat cu plată într-o armată străină.
2. (fig.) cel care, pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptând pentru interese de orice natură.
3. adj. care aparţine mercenarilor; format din mercenari.

mercenariat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (mercenar + -/i/at, cf. fr. mercenariat)

1. condiția, ocupația de mercenar; ocupația persoanei care se vinde celui mai mare ofertant pentru a îndeplini o sarcină, o slujbă sau care se vinde ca soldat pentru o țară străină.