Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. démarche)
1. intervenţie (pe lângă cineva) în vederea obţinerii unui anumit rezultat.
2. manieră de a conduce un raţionament, de a progresa către un scop; metodă.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (mers + -ătură)
1. fel de a merge al cuiva; mers.
2. ritm sau viteză cu care merge cineva; mers.
Parte de vorbire: interj.
Origine: (fr. merci)
1. (se întrebuințează pentru a mulțumi cuiva, pentru a-i aprecia atitudinea, comportamentul) mulțumesc!
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mersol)
1. produs derivat prin tratarea unor hidrocarburi cu un amestec de bioxid de sulf şi de clor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mersolate)
1. produs detergent, obţinut prin tratarea mersolilor cu hidroxid de sodiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Meerstrom)
1. frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accrocher)
1. a agăţa, a prinde din mers.
2. a intercepta mingea în aer, la fotbal.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aérenchyme)
1. (bot.) ţesut aerenchimatic sau aerifer; ţesut parenchimatic cu mari spaţii intercelulare aerifere, la plantele acvatice submerse.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ambulatoire, lat. ambulatorius)
1. adj. care umblă, merge; fără loc stabil.
2. (zool.; despre organe) care serveşte la mers.
3. (despre tratamente) care nu necesită spitalizare.
4. s. n. dispensar.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (lat. ambulatio)
1. acțiunea de a se plimba; mers, plimbare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ampoule, lat. ampulla)
1. organ de mers la echinoderme.
2. (anat.) extremitate dilatată a unui canal.
3. veziculă aeriană pe frunzele sau pe tulpina unor plante plutitoare.
4. tub de sticlă închis la capete; fiolă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. autographe)
1. aparat fotogrammetric, pentru măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre.
2. aparat pentru înregistrarea imersiunii şi înclinării unei torpile în drumul către ţintă, a lansării unei mine sau a imersiunii unei drăgi.