Dictionar

militar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär)

1. adj. care ține de armată; ostășesc.
2. stagiu ~ = stagiu făcut în armată de un cetățean.
3. care se bazează pe armată; de război.
4. s. m. cel care aparține cadrelor active ale armatei.
 

militaricește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (militar + -icește)

1. din punct de vedere militar; militarmente.
 

militarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. militarisme, germ. Militarismus)

1. politică care acordă armatei și celorlalte instituții militare un loc preponderent în societate, iar conducătorilor militari un rol principal în dirijarea politicii interne și externe a țării.
 

militarist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. militariste)

1. (individ) care este un susținător al militarismului, care îi apără tezele.
2. I. referitor la militarism; care este în favoarea militarismului.
3. II. partizan al militarismului; sprijinitor al militarismului.
4. (antonime) antimilitarist, pacifist.
 

militariza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. militariser, germ. militarisieren)

1. a subordona (un teritoriu, o întreprindere) unui regim militar, uneori direct armatei, și a le folosi în scopuri militare.
 

militarmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (cf. fr. militairement, it. militarmente)

1. în mod militar, cu o rigoare, o acuratețe care seamănă cu cea a armatei.
2. din punct de vedere militar.
3. prin folosirea forței armate.
4. (sinonim) militaricește.
 

abolla

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. abolla)

1. manta militară la romani.
 

acțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. action, lat. actio)

1. desfășurare a unei activități; faptă.
2. operație militară (ofensivă sau defensivă).
3. ceea ce arată un verb.
4. totalitatea întâmplărilor dintr-o operă epică sau dramatică.
5. efect, influență.
6. proces.
7. cerere prin care se deschide un proces.
8. hârtie de valoare care reprezintă o cotă fixă din capitalul unei societăți comerciale și care dă deținătorului dividende.
 

adjutant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Adjutant)

1. ofițer care îndeplinește pe lângă un șef militar atribuții corespunzătoare unei funcții de subofițer.
 

alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.
 

ambuscat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (fr. embusqué)

1. care este în ambuscadă.
2. (prin ext.) care se disimulează sau este disimulat.
3. (militar) care se bucură de o poziție ușoară, scutit de instrucție, pe timp de pace, sau care ocupă o poziție ferită de pericol pe timp de război; (fig.) învârtit.
 

amiral

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amiral)

1. cel mai înalt grad în marina militară.
2. (adj.) navă ~ = navă care poartă pavilionul amiralului.
3. fluture ~ = fluture de zi, mare, frumos colorat.