Dictionar

minciuni

Parte de vorbire:  vb. tr. (regional)  
Etimologie: (minciună)

1. a nu spune adevărul; a spune ceva contrar adevărului; a minți.
2. (var.) a minciuna.
 

demistifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. démystifier)

1. a înlătura o mistificare, o minciună.
2. a demitiza.
 

disimulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dissimulation, lat. dissimulatio)

1. acțiunea de a disimula și rezultatul ei; disimulare.
2. faptul de a ascunde sau de a fi ascuns, de a masca un obiect, un sentiment, o acțiune etc.
3. acțiune prin care o persoană încearcă să ascundă, prin minciună sau prin mijloace frauduloase, un fapt jenant sau compromițător.
4. (var.) disimulațiune, (înv.) disimulăciune.
 

fabulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fabulation, lat. fabulatio)

1. prezentare a unor fapte sau întâmplări imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciună.
2. povestire alegorică.
3. afabulație.
 

falacios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fallacieux, lat. fallaciosus)

1. care se bazează pe o minciună sau un fals; care caută să înșele, să inducă în eroare; înșelător, amăgitor.
2. (prin ext.) care nu are o bază serioasă, care este fără fundament; iluzoriu.
 

invenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. invention, lat. inventio)

1. rezolvare creatoare a unei probleme tehnice sau de producție, care prezintă noutate sau progres în raport cu nivelul cunoscut al tehnicii pe plan mondial.
2. lucrul inventat.
3. afirmarea unor lucruri închipuite, neadevărate; (p. ext.) născocire, plăsmuire; minciună.
4. găsirea argumentelor într-un discurs sau a temelor și formelor celor mai expresive și mai potrivite într-o creație artistică.