OK
X
mirositor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (mirosi + -tor)
1.
care
are
sau
răspândește
un
miros
(de
obicei
plăcut).
2.
(var.
înv.)
amirositor,
amirositoriu,
mirositoriu.
3.
(antonime)
nemirositor,
inodor.
mirositură
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (miros + -itură)
1.
substanță
aromatică
care
răspândește
un
miros
puternic
și
plăcut;
mirodenie
2.
(var.)
amirositură.
acacia
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr., lat. acacia)
1.
arbore
sau
arbust
(sub)tropical
din
familia
leguminoaselor,
cu
frunzele
în
foliole
fine
și
cu
flori
galbene
sau
albe,
mirositoare.
aromat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (aromă)
1.
care
conține
arome;
care
are
aromă;
aromatic,
binemirositor,
parfumat.
aromatic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aromatique, lat. aromaticus)
1.
care
răspândește
aromă,
parfumat.
2.
(despre
plante)
care
conține
diferite
substanțe
mirositoare.
3.
(despre
substanțe
organice,
combinații)
care
are
în
moleculă
unul
sau
mai
multe
nuclee
de
6
atomi
de
carbon,
cu
o
structură
caracteristică.
4.
(chimie)
se
referă
la
seria
de
compuși
foarte
stabili
a
căror
moleculă
conține
unul
sau
mai
multe
nuclee
de
benzen.
5.
plantă
~ă
=
plantă
folosită
în
bucătărie
și
fitoterapie
pentru
aromele
pe
care
le
degajă
și
pentru
uleiurile
esențiale
pe
care
le
conține
și
care
pot
fi
extrase.
6.
(oenologie)
persistență
~ă
intensă
=
durata
exprimată
în
secunde
a
persistenței
aromelor
după
degustare.
7.
miros
~
=
miros
care
decurge
dintr-o
aromă,
un
parfum
sau
un
ulei
parfumat.
aromă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. arome, lat., gr. aroma)
1.
emanație
a
unor
substanțe
mirositoare;
parfum.
2.
substanța
însăși.
aromoterapie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aromothérapie)
1.
metodă
terapeutică
bazată
pe
efectul
produșilor
chimici
mirositori
din
uleiurile
volatile
din
plante.
bromopnee
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. bromopnée)
1.
(med.)
respirație
urât
mirositoare;
miros
urât
din
gură;
cacostomie.