eufemistic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. euphemistisch)

1. referitor la eufemism; voalat.

mistic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. mystique, gr. mystikos)

1. adj. stăpânit de misticism.
2. ascuns, neștiut, tainic.
3. s. m. f. adept al misticismului.
4. s. f. orientare în cadrul religiei sau gândirii filozofico-religioase care afirmă posibilitatea contactului direct sau comuniunii între om și divinitate; misticism.

mistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. mystique)

1. doctrină și practică religioasă care tinde prin asceză, meditație etc. să determine un contact direct sau o comuniune între om și divinitate; misticism.
2. (prin ext.) un sistem de afirmații referitoare la un obiect care este pus mai presus de orice discuție sau căruia i se atribuie un fel de virtute magică; (prin ext.) orice ideal (ex. ~a păcii).

misticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mysticisme)

1. concepție ideologico-idealistă asupra lumii, la baza căreia stă credința în existența unor forțe supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelație, intuiție, extaz; mistică.

misticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mysticité)

1. caracterul a ceea ce este mistic, impregnat de un devotament fervent, care vizează unirea intimă cu divinitatea; misticism.

abraxas

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abraxas)

1. cuvânt mistic la gnostici, scris mai ales pe amulete; (prin ext.) amuletă, talisman.
2. var. abrasax.

acrostih

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acrostiche, gr. akrostikhos)

1. poezie în care inițialele versurilor, citite vertical, formează un cuvânt, o sintagmă etc.
2. poem în care cuvântul sau expresia ascunsă apare citind primele litere, primele silabe sau primele cuvinte ale fiecărei linii pe verticală; putem complica citirea (un cuvânt sau o literă din două, ultimele litere, al doilea cuvânt etc.) pentru a transforma acest poem într-o problemă enigmistică.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

alogism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alogismus)

1. judecată care contrazice logica.
2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști.

anagogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anagogie)

1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric și spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.

anagramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anagramme)

1. schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau unei fraze pentru a se obține un alt cuvânt sau o altă frază.
2. cuvântul obținut.
3. problemă enigmistică în care prin schimbarea ordinii se obțin cuvinte, propoziții, fraze cu alt înțeles.