Dictionar

aburomobil

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (din abur + [auto]mobil)

1. automobil cu aburi.
 

aeroautomobil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aero- + automobil)

1. vehicul terestru care se poate susține deasupra solului prin o pernă de aer.
 

autoelectromobil

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + electro- + mobil)

1. automobil care funcționează atât cu benzină, cât și cu energie electrică; automobil hibrid.
 

automobil

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. automobile)

1. vehicul terestru cu patru (sau mai multe) roți, de la unul la șapte locuri, echipat cu un motor și o rezervă de energie pentru acesta, ceea ce face ca acest vehicul să fie autonom pe câteva zeci sau sute de kilometri.
2. ~ blindat = automobil acoperit cu un fel de armură de oțel care îl protejează împotriva gloanțelor.
3. (prin abreviere) auto.
 

electroautomobil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (electro- + automobil)

1. automobil acționat electric.
 

electromobil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Elektromobil, fr. électromobile)

1. automobil cu motor electric.
 

achinetospor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. akinétospore)

1. celulă asexuată imobilă și de rezistență, formată prin fragmentare, la cloroficee și cianoficee.
 

acrochinezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrokinésie)

1. mobilitate deosebită, ca amploare și rapiditate a extremităților.
 

acvaplanare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aquaplanage, engl. aquaplaning)

1. derapaj al unui automobil ce se deplasează cu viteză, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri.
 

afiș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affiche)

1. înștiințare publică, tipărită, care se fixează sau se distribuie în anumite locuri.
2. cap de ~ = primul nume de pe afișul care anunță un spectacol; actor celebru.
3. gen de artă grafică cu funcție mobilizatoare, de informare, de reclamă.
 

agil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agile, lat. agilis)

1. sprinten, vioi; mobil, activ.
2. îndemânatic, dibaci, priceput.
 

alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.