Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. modal)
1. referitor la mod (2, 3), de mod.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată modul acţiunii din regentă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. modalité)
1. procedeu, mod de a face, de a prezenta ceva.
2. (log.) criteriu de diferenţiere a judecăţilor după gradul lor de certitudine.
3. caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. modalisation)
1. (lingv.) marcă prin care subiectul îşi exprimă adeziunea faţă de enunţul său.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. modalisateur)
1. mijloc care permite vorbitorului să-şi manifeste felul în care priveşte propriul său enunţ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)
1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemnaţiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. computational)
1. referitor la computaţie, care procedează prin computaţie.
2. geometrie ~ă = domeniu interdisciplinar care cuprinde reprezentarea pe calculator, introducerea, ieşirea şi analiza datelor geometrice, entităţi geometrice de bază; grafică ~ă = ansamblu de metode şi tehnici de conversie a informaţiei numerice în imagini grafice cu ajutorul calculatorului şi al periferiei grafice; modalitatea de adaptare a relaţiei om-maşină la nevoile specifice omului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. édifiant)
1. care duce, prin exemplu sau vorbire, la virtute, la evlavie; moral, moralizator, educativ.
2. care edifică; care oferă cuiva o modalitate decisivă de a se lumina sau de a-și forma o părere; edificator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Experiment, lat. experimentum)
1. experienţă (2).
2. folosirea cu caracter experimental a unor modalităţi şi tehnici noi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (forfeta)
2. modalitate de finanţare a comerţului exterior care foloseşte combinat mai multe tehnici bancare bazate pe operaţii de scontare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hétérogonie)
1. formarea a două sau trei tipuri de flori diferite din punctul de vedere al structurii androceului.
2. alternarea între generaţii cu modalităţi diferite de reproducere sexuată.