Dictionar

modern, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)

1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului.
2. limbă ~ă = limbă vie, care se vorbește în prezent.
3. (despre învățământ, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii și al disciplinelor umanistice.
4. în concordanță cu moda, la modă.
 

modern-style

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. modern style)

1. denumire dată în jurul anilor 1900 unui stil în artele decorative, caracterizat prin preferința pentru liniile curbe, formele alungite și arabescurile unduioase, frecvent în mobilier, orfevrărie, ceramică, imprimeuri etc.
 

modernism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. modernisme)

1. însușirea, caracterul a ceea ce este modern; preferință, gust pentru tot ceea ce este nou, modern; modernitate.
2. tendință novatoare dintr-o anumită etapă a unei literaturi.
3. denumire generică pentru mișcările, tendințele și experimentele inovatoare din arta și literatura sec. XX, care, în goana după originalitate, ajung la creații pur experimentale, formale.
 

modernist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. moderniste)

1. I. referitor la modernism, care aparține modernismului.
2. care tinde să prefere și să caute ceea ce este contemporan, nou.
3. II. adept al modernismului, a ceea ce este modern.
4. creștin care dorește să adapteze teologia la evoluția societății.
5. (antonime) tradiționalist, paseist.
 

modernitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. modernité)

1. caracterul a ceea ce este modern, în special în artă; modernism.
 

moderniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. moderniser)

1. tr. a da un caracter, o înfățișare modernă, a înnoi.
2. a înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne.
3. refl. a adopta obiceiurile moderne.
 

akmeism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. akmeizm)

1. curent modernist în literatura rusă de la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul.
2. (var.) acmeism.
 

anacronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anachronique)

1. care conține un anacronism; fals sau eronat în raport cu cronologia.
2. care reflectă o epocă trecută, care este nepotrivit cu obiceiurile sau ideile actuale.
3. (antonim) modern.
 

antischeting

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. antiskating)

1. dispozitiv de reglaj la pick-up-urile moderne pentru compensarea forței centripete.
 

antiteatru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antithéâtre)

1. curent modern în teatru care încearcă să reducă dramaturgia la elementele ei esențiale.
 

atomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atomisme)

1. concepție materialistă, fundată încă din antichitate, potrivit căreia materia, care există în mod obiectiv, este constituită din atomi.
2. teorie științifică modernă a structurii și a proprietăților atomilor; atomistică.
3. părere care reduce un ansamblu la cele mai elementare diviziuni.
 

autoradiografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autoradiographie)

1. metodă modernă de cercetare bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă fotografică sau radiografică a unui organ conținând un produs radioactiv.