Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. modernisme)
1. însușirea, caracterul a ceea ce este modern; preferință, gust pentru tot ceea ce este nou, modern; modernitate.
2. tendință novatoare dintr-o anumită etapă a unei literaturi.
3. denumire generică pentru mișcările, tendințele și experimentele inovatoare din arta și literatura sec. XX, care, în goana după originalitate, ajung la creații pur experimentale, formale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. postmodernism)
1. curent artistic, tendinţă care urmează după modernism.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. intégriste)
1. adj. care se referă la integrism; care este un susținător al integrismului.
2. s.m.f. adversar al modernismului care se străduiește să mențină și să apere integritatea credinței, doctrinei și tradiției.
3. (prin ext.) cel care se opune progresismului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. moderniste)
1. I. referitor la modernism, care aparține modernismului.
2. care tinde să prefere și să caute ceea ce este contemporan, nou.
3. II. adept al modernismului, a ceea ce este modern.
4. creștin care dorește să adapteze teologia la evoluția societății.
5. (antonime) tradiționalist, paseist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. modernité)
1. caracterul a ceea ce este modern, în special în artă; modernism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-romantique)
1. I. referitor la neoromantism (mișcare artistică literară, picturală și muzicală inspirată din romantism, care a apărut în anii 1880, ca reacție la naturalism și modernism).
2. II. adept al neoromantismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. postmodern)
1. care aparţine epocii de după modernism; postmodernist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. postmodernism)
1. curent artistic, tendinţă care urmează după modernism.